Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

ADAOS LA UN DOCUMENT - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ADAOS LA UN DOCUMENT

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru ADAOS LA UN DOCUMENT.

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... a celor expuse. Mai la urmă, cum am simțit eu, florile sau spinii existenței, mă privesc pe mine, și ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a ... și mă miram eu cum puteau să fie așa de mulți! Viața noastră bine înțeles era foarte restrânsă, petrecută numai între noi; Duminica ne duceam la biserică, căci tatăl meu îmbrățișase credința ortodoxă cu sfințenie și hotărîse de a fi un bun închinător al ei. La Paști și la Crăciun era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare nerăbdare pentru mâncările mai alese ce le pregătea mama, la Paști mai ales cozonaci, foarte bogat în ouă roșii. Sara tata ne întrunea în jurul lui la cetit românește sau franțuzește, căci mama învățase puțin această limbă de la tata. Mai așteptam aceste două mari zile și din pricina că atunci ni se primeneau hainele pe care tata avea totdeauna de grijă să le ... inimei mele în afară de frați și părinți, fu aceea cu vărul meu, Emil Costinescu, care închegă pentru mult timp o comunitate de gândiri și

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... lipsei de cinstire a așe­zămintelor bisericii și statului, a lăcomiei, a lenei și chiar a desfrâului. La această stri­care sufletescă s'a mai adaos și starea rea economică, scăderea valoarei banilor, nu numai la noi ci în toate țările amestecate în răsboiu. Frământările acestea sufletești, apoi lipsuri materiale au făcut, de la noi foarte mulți nu-și dau seamă de binele mare la care au ajuns prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea ... și vândă lâna postăvarilor din Cisnădie, ca să nu facă postavuri și alte țăsături de lână pentru vânzare. Românului nu-i era iertat să facă un car întreg, ci numai cârpituri la car. Când se înmulțeau Românii prea tare într'o comună, în care erau și Sași, veniĂ  poruncă dela căpeteniile săsești să dea foc caselor românești ... 1919! Mult au avut să sufere și Românii din Bucovina , răpită de Austria dela Moldova în anul 1775. Guvernul austriac a dat drumul la

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... mici scăpări din vedere, cari nu ating întru nemic nici caracterul organic peste tot, nici diapazonul de expresiune în parte. Orice operă literară este până la un punct o icoană a autorului; dar într-un portret, fie originalul bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu ... în relief pe primul plan, cele secundare să se umbrească pe planul al doilea, cele accesoare abia să mijească mai încolo. Tabloul cată să aibă un fond sau un cer: la începutul operei schițarăm în câteva cuvinte generale starea Europei de atunci. Apoi apare figura cea curat românească a eroului; șovăiește din depărtare, crește ... preocupă în specie. 2. Spania ajunsese pentru o clipă a fi statul cel mai puternic de pe continentul european. Sub sceptrul monarcului de la Madrid se grupaseră toate provinciele mauresce, castilane și aragoneze, Portugalia, Sicilia, Sardinia, Neapole, Neerlandele și America. Nici un principe nu poseda un teritoriu atât de întins; nici un ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm ... înțelege! Sunt insule care răsar deodată din valuri, în urma unei uriașe zguduiri telurice. Așa am ieșit noi în vază, după marile zguduiri politice de la începutul veacului al nouăsprezecelea. Și ca într-o tabără, când sună goarna deșteptării, un freamăt și un zor de pregătire a fost viața noastră de la un capăt la ...